Înainte de operație
Pentru o pregătire preoperatorie corectă, vă rog să parcurgeți atent rândurile următoare.
Foarte important!
- medicamentele anticoagulante vor trebui oprite obligatoriu câteva zile înainte de operație, în funcție de tipul acestora (întrebați medicul). Verificați vă rog dacă în tratamentul d-voastră este inclus un astfel de medicament si informați-mă.
- orice tratament bazat pe plante, suplimente naturiste, se va opri cu 7 zile înaintea operației. Este interzis de asemenea consumul de usturoi in perioada preoperatorie(7 zile).
- seara dinaintea operației este indicat să consumați o masă ușoară, alcoolul se poate consuma în cantitate foarte mică. Apa se poate consuma cu până la 3 ore înaintea operației, deci consumați câtă apă doriți până la miezul nopții.
- medicamentele care le luați în mod uzual dimineața trebuie consumate împreuna cu o gură mică de apă
Vă rog să mă anunțați dacă în perioada preoperatorie apare orice fel de problemă de sănătate nou apărută ( gen răceală, iritație a pielii in zona viitoarei operații etc ).
Pregătirea locală
Pentru operațiile care implică zona corpului de la genunchi in jos ( către picior), sau de la cot în jos ( către pumn), este important ca unghiile sa fie tăiate cât mai scurte. Cu 3 zile înaintea operației este indicat a folosi pentru toaleta locală a zonei ce urmează să fie operată a unui săpun pe baza de clorhexidină. Este interzisă orice metoda de îndepărtare a părului din zona respectivă preoperator ( 7 zile înainte de operație )
Analize
Analizele uzuale ce sunt necesare preoperator sunt următoarele
Hemoleucograma, coagulograma, uree, creatinina, tgo, tgp, glicemie, vsh, proteina C reactivă, fibrinogen. Valabilitatea acestora este 3 săptămâni. In plus, va trebui să vă verificați tensiunea arterială și să efectuați un consult cardiologic însoțit de un EKG.
Pentru operațiile de protezare a șoldului sau genunchiului, se adaugă- urocultură, exudat nazal pentru stafilococul auriu.
Pacienții peste 50 de ani vor avea nevoie și de o radiografie pulmonară cu interpretare.
Postoperator
Este important să vă hidratați corespunzător cu minim 2 l de lichide pe zi. Frecvența pansamentelor va fi stabilită în funcție de fiecare operație și pacient în parte.
Cicatricea postoperatorie trebuie ferită de razele solare timp de minim 3 luni , în caz contrar se va hiperpigmenta. Dacă expunerea la soare este inevitabilă, folosiți cremă cu factor de protecție solara 50. În cazul în care observați o cicatrice ce nu evoluează corect ( suplă, mobilă, fără tendință la hipetrofiere ), contactați-mă pentru tratament.
Pentru operațiile de la nivelul membrului inferior, este FOARTE IMPORTANT a efectua tratamentul anticoagulant indicat la externare, cât și evitarea pozițiilor declive ale membrului inferior.
ACTE
Pentru internare este necesar un bilet de trimitere către ortopedie de la medicul de familie( urgențele medicale sunt exceptate), card de sănătate ( adeverință înlocuitoare ) și buletin. Aduceți de asemenea și orice investigație imagistică aveți, precum și analizele medicale printate.
La control aduceți scrisoarea medicală primită la externare/consult.
Pentru concediu medical inițial este nevoie de adeverință tip de la angajator cu numărul de zile de concediu medical. Pentru prelungirea concediului este nevoie în plus și de copie după primul concediu medical ( este suficientă și o poză ).
Opinia d-voastră este importantă pentru mine, dar și pentru alți pacienți, așa că vă încurajez să vă exprimați părerea pe https://g.page/r/Cb-Z8kkACo6QEB0/review
Vă urez sănătate și recuperare ușoară!