Ligamentul scafo-semilunar: ruptură, diagnostic și tratament

O leziune frecventă, dar adesea diagnosticată tardiv, ruptura ligamentului scafosemilunar poate duce la complicații serioase dacă nu este tratată corespunzător. Află din acest articol care sunt cauzele, cum se stabilește un diagnostic corect și ce opțiuni de tratament există.

Ce este ligamentul scafosemilunar?

Antebrațul se articulează cu mâna printr-un mecanism complex, format din opt oase carpiene. Aceste oase pot fi vizualizate ca bilele din interiorul unui rulment, permițând mișcarea complexă a încheieturii. Două dintre cele mai importante oase din acest ansamblu sunt osul scafoid și osul semilunar.

Ele sunt menținute într-o poziție stabilă de un ligament foarte puternic și esențial pentru funcționalitatea mâinii: ligamentul scafosemilunar. Pe cât de puternic este acest ligament, pe atât de importantă este integritatea sa.

Cum se produce ruptura?

Mecanismul de producere este, în general, unul traumatic și similar cu cel care cauzează fractura de scafoid. Cel mai adesea, ruptura apare în urma unei hiperextensii forțate a mâinii, fie printr-o cădere directă pe mână, fie în timpul activităților sportive, cum ar fi la contactul cu o minge de fotbal sau volei.

Cum se pune diagnosticul corect?

Stabilirea unui diagnostic precis este esențială și se bazează pe o combinație de examinare clinică și investigații imagistice.

1. Examenul Clinic

Un consult medical amănunțit este primul și cel mai important pas. Pacientul va acuza, de obicei, durere la extremele mișcărilor de flexie și extensie ale încheieturii. La palpare, durerea este localizată precis în partea dorsală a mâinii.

Este crucială diferențierea acestei dureri de cea specifică patologiilor polului proximal al scafoidului, care este situat cu doar 2-3 milimetri mai spre radius. Această finețe necesită o examinare foarte atentă din partea unui specialist. Un test clinic important în acest sens este testul sertarului scafo-semilunar.

2. Investigații Imagistice

• Radiografiile clasice: De multe ori, acestea pot părea normale în stadiile inițiale și sunt pozitive doar în cazul unor rupturi severe și complete.
• Radiografiile de stres: Dacă suspiciunea persistă, se poate efectua o radiografie de stres. O incidență de mare ajutor este cea în care mâna este poziționată în supinație, cu deviație ulnară, în timp ce se aplică o forță de rotație.
• RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară): Aceasta este investigația de elecție pentru vizualizarea leziunilor de părți moi. Atenție: pentru ca RMN-ul să fie util, este absolut necesar ca investigația să fie efectuată cu o antenă specială de mână, iar secțiunile (slice-urile) să fie cât mai fine. Din experiență, multe investigații RMN care nu respectă aceste criterii nu reușesc să identifice leziunea și sunt, prin urmare, inutile.

Care este tratamentul?

Abordarea terapeutică depinde în mod direct de momentul diagnosticării în raport cu data traumatismului.

• Tratament Conservator (în primele 4 săptămâni): Dacă diagnosticul este pus rapid, în primele patru săptămâni de la accident, tratamentul este de obicei conservator. Acesta presupune imobilizarea încheieturii într-o orteză specifică pentru o perioadă de 6-7 săptămâni, având șanse bune de vindecare.
• Tratament Chirurgical (după 1 lună): Din păcate, dacă diagnosticul este stabilit la mai mult de o lună de la traumatism, șansele de succes ale tratamentului conservator scad dramatic, iar intervenția chirurgicală devine necesară.

Ce presupune operația?

Intervenția chirurgicală se poate realiza în regim de spitalizare de zi (ambulator) sau poate necesita o noapte de spitalizare. În funcție de severitatea și vechimea rupturii, opțiunile includ:

• Tratament artroscopic sau clasic (cu incizie): Ligamentul este suturat (cusut) pentru a restabili stabilitatea.
• Intervenții complexe: În stadii avansate sau cronice, pot fi necesare proceduri mult mai complexe pentru a reconstrui ligamentul sau a stabiliza oasele carpiene.

Ce riscuri are operația?

Riscurile asociate sunt cele generale pentru intervențiile din sfera chirurgiei mâinii și includ:

• Infecție: Un risc prezent la orice intervenție chirurgicală.
• Lezarea unor structuri nobile: Există un risc foarte mic de a leza vase de sânge sau nervi.
• Sindromul dureros regional complex (algoneurodistrofie): O complicație rară, dar posibilă.

Aceste riscuri sunt, în general, foarte mici și depind în mare măsură de experiența chirurgului. În faza postoperatorie inițială, mobilitatea mâinii va fi redusă, însă aceasta se va recupera treptat și complet cu ajutorul unui program de kinetoterapie specializat.

Ce se întâmplă dacă nu mă operez?

Ignorarea sau netratarea unei leziuni de ligament scafosemilunar duce, în timp, la o evoluție nefavorabilă. Instabilitatea cronică a oaselor carpiene va conduce la o patologie complexă, dureroasă și degenerativă numită DISI (Dorsal Intercalated Segmental Instability), care duce la artroză și pierderea funcționalității mâinii.

---