Fracturi de mână

O fractură a mâinii reprezintă o ruptură a unuia dintre oasele componente – fie oasele mici ale degetelor (falangele), fie oasele lungi din palmă (metacarpienele). O mână se poate fractura în urma unei căderi, a unui traumatism prin răsucire sau prin contact direct în timpul activităților sportive.

În majoritatea cazurilor, o fractură de mână se va vindeca corespunzător printr-un tratament nechirurgical. În funcție de tipul și localizarea fracturii, acesta poate include imobilizarea într-o atelă sau orteză pentru o anumită perioadă. Pentru fracturile mai severe sau pentru cele care nu se aliniază corect, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a repoziționa fragmentele osoase rupte.

Anatomie

Oasele mâinii care pot fi afectate de o fractură includ:

• Falangele: Acestea sunt oasele mici care formează degetul mare (policele) și celelalte degete. Există două falange în degetul mare și câte trei în fiecare dintre celelalte degete.
• Metacarpienele: Acestea sunt cele cinci oase lungi situate în palma mâinii, care fac legătura între oasele carpului (încheietura mâinii) și falange.

Cea mai frecventă fractură de mână este cea a celui de-al cincilea metacarpian – osul mâinii care sprijină degetul mic. Aceasta este cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de „fractura boxerului” și implică, de obicei, „gâtul” osului, în apropierea articulației cu degetul.

Simptome

Semnele și simptomele unei fracturi de mână pot include:

• Umflarea zonei afectate
• Apariția vânătăilor (echimoze)
• Sensibilitate crescută sau durere la palpare sau mișcare
• Deformarea vizibilă a regiunii
• Incapacitatea de a mișca degetul sau degetele afectate
• Scurtarea aparentă a unui deget
• Posibila încrucișare sau „forfecare” a degetului lezat peste degetul vecin atunci când se încearcă strângerea pumnului.
• În cazul unei „fracturi a boxerului”, proeminența de la baza degetului mic (capul metacarpianului) poate părea deprimată sau înfundată. Aceasta este cauzată de deplasarea sau angulația capătului osului metacarpian.

Diagnostic

Examinare fizică

Medicul dumneavoastră vă va adresa întrebări detaliate despre simptomele acuzate și circumstanțele accidentului, apoi va efectua o examinare atentă a degetelor și a mâinii. În timpul examinării, medicul va urmări:

• Prezența umflăturilor sau a vânătăilor
• Eventualele deformări osoase
• Suprapunerea degetelor (de exemplu, la strângerea pumnului)
• Existența unor tăieturi sau lacerații la nivelul pielii din jurul leziunii
• Limitarea amplitudinii mișcărilor active și pasive
• Stabilitatea articulațiilor adiacente fracturii
• Eventualele amorțeli la nivelul degetelor, care pot semnala o posibilă leziune nervoasă.

De asemenea, medicul va evalua funcționalitatea tendoanelor mâinii pentru a se asigura că acestea nu au fost afectate și va verifica existența instabilității în articulația din apropierea fracturii.

Radiografii

Radiografiile (razele X) sunt investigații imagistice esențiale, oferind imagini clare ale structurilor osoase dense. Medicul va solicita una sau mai multe radiografii pentru a ajuta la identificarea precisă a localizării și a tipului de fractură. Este important de menționat că analiza deformării rotaționale, un aspect crucial în evaluarea anumitor fracturi, se poate realiza cel mai bine în urma unui examen clinic atent, radiografiile având limitări în acest sens.

Tratament

Tratament nechirurgical

Dacă o fractură nu este aliniată într-o poziție considerată acceptabilă pentru vindecare, medicul poate, în multe cazuri, să realinieze fragmentele osoase prin manevre externe blânde, fără a necesita o incizie chirurgicală. Această procedură este denumită reducere închisă. Ulterior, se va aplica un tip specific de imobilizare (atelă gipsată, orteză) adaptat fiecărui tip de fractură, pentru a menține oasele într-o aliniere corectă pe parcursul procesului de vindecare.

Medicul dumneavoastră va programa, de obicei, un control radiologic la aproximativ 1-2 săptămâni după aplicarea imobilizării. Acest control este necesar pentru a se asigura că oasele se vindecă în poziția corectă și nu au apărut deplasări secundare.

În funcție de localizarea și stabilitatea fracturii, poate fi necesar să purtați imobilizarea pentru o perioadă de 3 până la 6 săptămâni. Unele tipuri de fracturi stabile pot fi protejate prin tehnica de “buddy taping”, în care degetul fracturat este fixat de un deget sănătos adiacent, acesta din urmă funcționând ca o atelă mobilă.

Exercițiile ușoare pentru mobilizarea mâinii pot începe, de regulă, după aproximativ 3 săptămâni, sub îndrumarea medicului.

Tratament chirurgical

Anumite fracturi ale mâinii necesită o intervenție chirurgicală pentru a alinia și stabiliza corespunzător fragmentele osoase. Această abordare este adesea necesară în cazul fracturilor instabile, al fracturilor intraarticulare cu deplasare mare, al fracturilor multiple sau al fracturilor deschise (unde fragmente osoase au perforat pielea).

În timpul operației, medicul va efectua o incizie pentru a accesa focarul de fractură și a repoziționa fragmentele osoase în alinierea lor anatomică normală. Pentru a menține această aliniere, se pot utiliza diverse dispozitive metalice mici, precum broșe Kirschner, șuruburi sau plăci cu șuruburi.

După intervenția chirurgicală, este posibil să fie necesară purtarea unei atele pentru o perioadă, cu scopul de a proteja fractura și a favoriza vindecarea. Este crucial ca osul să își mențină poziția corectă pe parcursul vindecării, deoarece orice modificare poate duce la pierderea parțială a funcționalității degetului. Medicul dumneavoastră vă va oferi instrucțiuni clare referitoare la momentul optim pentru începerea exercițiilor de recuperare și reluarea activităților obișnuite.

Complicații ale fracturilor mâinii

Deoarece unele fracturi necesită o perioadă de imobilizare prelungită într-o atelă sau orteză, mâna și degetele pot deveni rigide (redoare articulară). Medicul dumneavoastră sau, în anumite cazuri, un kinetoterapeut, vă vor recomanda un program de exerciții specifice pentru a ajuta la diminuarea rigidității și la îmbunătățirea funcției mâinii.

Chiar și după respectarea riguroasă a instrucțiunilor de recuperare post-tratament, unii pacienți pot continua să experimenteze dificultăți de mișcare, rigiditate persistentă sau o contractură (limitare permanentă a mișcării) la nivelul mâinii. Dacă se întâmplă acest lucru, medicul poate lua în considerare o nouă procedură chirurgicală pentru a ajuta la refacerea mobilității și/sau a funcționalității degetului. Procedurile utilizate frecvent în astfel de situații includ:

• Îndepărtarea chirurgicală a materialului de osteosinteză (metalul folosit pentru stabilizarea inițială), dacă acesta cauzează iritație sau limitează mișcarea.
• Tenoliza: eliberarea unui tendon din țesutul cicatricial aderent în care este prins, permițându-i să culiseze din nou liber.
• Artroplastie sau eliberarea contracturii (artroliză): eliberarea structurilor de susținere (ligamente, capsulă articulară) care sunt strânse, retractate sau restrictive în jurul articulației implicate.

În general, aceste proceduri secundare sunt luate în considerare doar după ce fractura s-a vindecat complet și nu se observă niciun progres sau îmbunătățire a funcției la nivelul degetului afectat, în ciuda eforturilor de recuperare conservatoare. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră dacă o astfel de procedură suplimentară este necesară în situația particulară și cum ar putea aceasta să influențeze recuperarea finală.

---