REDOAREA ARTICULARĂ

În corpul nostru, în momentul în care mișcăm o articulație, este nevoie ca toate părțile moi ce sunt în vecinătate să fie suple, mobile, elastice. Cu fiecare mișcare,

1. tendoanele vor aluneca într-o anumită direcție ( și în sens contrar pentru mișcarea de revenire),
2. capsula articulară trebuie să fie elastică pentru a facilita mișcarea, ligamentele articulare la fel. Orice diminuare a unuia din mecanismele de mai sus este suficientă pentru a bloca mișcarea, urmând a se intra într-un cerc vicios care va declanșa si celelalte mecanisme. Spre exemplu, dacă din diferite cauze (fractură în apropierea unei articulații), un anumit tendon dezvoltă aderențe fibroase între el și os, acestea îi vor limita mișcarea necesară pentru a permite mișcarea articulară. Ulterior, datorită acestei imobilizări relative a articulației, se va pierde stimulul care întreține o caracteristică esențială a ligamentelor si capsulei articulare- elasticitatea- și acestea vor începe să devină din ce în ce mai rigide, contribuind și ele la reducerea mobilității articulației. Se intră într-un cerc vicios care trebuie oprit cât mai repede.

Mecanismele patologice amintite mai sus apar cu atât mai repede și mai intens în cazul în care se intervine chirurgical în apropierea unei articulații și după operație este nevoie de imobilizare- trauma suplimentară care apare în urma lezării părților moi prin abordul chirurgical va intensifica inflamația din zona respectivă ceea ce va duce la accentuarea celor 3 cauze de pierdere a mobilității amintite mai sus. (dacă v-a zburat gândul la ideea de a bloca total inflamația din zona respectivă, gândiți-vă de 2 ori- inflamația este procesul prin care organismul nostru se repară https://drmitrulescu.ro/antiinflamatoare-intotdeauna-bune-pentru-tine)

TRATAMENT

Recuperarea mișcării nu poate să apară decât în urma unui proces intens de mobilizare a zonei respective. Momentul începerii acesteia din urmă este esențial. Dacă se întârzie prea mult, devine din ce în ce mai greu de rezolvat– acele aderențe de care spuneam, pe măsură ce trece timpul, vor deveni din ce în ce mai organizate, mai dure, mai greu de rupt sau întins, pierderea elasticității va fi însoțită din ce în ce mai mult de modificări structurale ( modificarea raportului colagen / elastină ).

Un ajutor important sunt ortezele reglabile, statice sau dinamice.

Cu cât se amână mai mult mobilizarea, cu atât șansa ca tratamentul conservator(fără operație) să funcționeze scade. În general , după 3 luni de pierdere a mobilității, șansele ca tratamentul conservator să funcționeze scad semnificativ.

Astfel, dacă în decurs de 2,3 săptămâni nu se mai observă îmbunătățiri ale amplitudinii mișcării ( se ajunge adică la un platou al recuperării), trebuie să se încerce următorul pas, și anume

MOBILIZAREA SUB ANESTEZIE

Aceasta presupune ca sub anestezia zonei cu probleme ( sedare sau anestezie regională ), un medic să încerce să mobilizeze articulația mai mult decât puteați d-voastră. Acest lucru este posibil deoarece de multe ori , procesul de recuperare este blocat de pragul dureros al pacientului – dacă este nevoie ca anumite aderențe să fie rupte, anumite ligamente să fie elongate, va apărea un stimul dureros care ar putea duce la stoparea voluntară a mișcării prin anumite contracții musculare ce vor bloca involuntar recuperarea.

Aceasta mobilizare sub anestezie trebuie făcută cu mult simț de răspundere, deoarece dacă redoarea articulară este foarte importantă, complicații serioase pot sa apară- rupturi tendinoase, ligamentare și chiar fracturi. Posibilitatea de ameliorare depinde foarte mult de modul în care mişcarea este oprită – un blocaj ferm, dur va reduce semnificativ șansa de reușită față de blocaj mai elastic, mai moale.  Eșecul acestei terapii va impune

TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Acesta trebuie să fie rezervat unui chirurg experimentat, bun cunoscător al anatomiei și biomecanicii funcționale a zonei respective. În timpul intervenției chirurgicale se vor elibera pe rând elementele ce blochează mișcarea articulară, cu mare atenție, deoarece eliberări excesive pot duce la dezastre, gen instabilitate articulară, rupturi tendinoase. Ocazional sunt necesare proceduri suplimentare , cum ar fi alungiri ale unităților musculotendinoase ( alungiri fracţionate, plastii în z etc).

De reținut- fiind o intervenție chirurgicală, se va reactiva mecanismul puternic inflamator ce a contribuit în primă fază la pierderea mobilității articulare, va reapărea durerea, și prin urmare , rezultatul final nu va fi cel obținut de medic pe masa de operație. Ca regulă generală, pacientul rămâne, după o nouă perioadă de recuperare intensă, cu aproximativ jumătate din ce s-a putut ameliora în timpul operației.

În concluzie

Cheia recuperării mobilităţii pierdute este mişcarea începută cât mai devreme.

Şi nu uitaţi , prevenţia face cât 100 de zile de tratament!

Multă sănătate să vă dea Dumnezeu